si numai din cauza lor. ‘tu-le muma lor de melodii cu tot.

da, o stare de bine.

astept cu nerabdare concediul, ca sa nu mai fiu presata de timp si sa trebuiasca sa calculez fiecare mic amanunt si ora la care se incadreaza. nu stiu daca am emotii sau daca sunt putin nelinistita din cauza ca incepe festivalul. si m-as linisti daca mi-as aduce aminte cum a fost in anii trecuti in perioada asta. stiu doar ca il astept si ca ma va gasi foarte schimbata.

Pe maine!

trebuie sa aduc aminte de Florentina, care chiar daca pare putin mai ‘prea’ tinerica – poate e doar parerea mea, s-a dovedit a fi foarte utila si a facut multe interviuri pentru tema de azi. o bila alba pentru Florentina! un lucru care imi place foarte mult la sedintele astea de la Amber, e ca discutam orice si ca, intr-un fel, parca nu conteaza doar festivalul, dar si legaturile care se creeaza intre noi de la o sedinta la alta.

pot spune ca am avut o zi plina, pentru ca dupa toata miscarea pe care am facut-o in cautare de locatii, am avut timp sa-i pregatesc lu’ Vladu‘ un mic-dejun gustos si sa ajung in statia de autobuz la timp. sa speram ca maine voi reusi sa fiu la fel de practica, pentru ca fac foietaj cu ciuperci!

Pe maine!

p.s.: azi au ridicat baietii de la tehnic niste ‘chestii’ in Piata Mare. din cate am vazut, e vorba de tot decorul si toate sculele de care au nevoie danezii de la Aktionstheater Pan.Optikum. pentru ca spectacolul lor – Transition-  incepe la 22.50 vineri, prima seara de festival, voi avea timp sa ajung de la lucru si sa ma minunez, cu gura cascata, de ce pot face unii. dupa care, o sa-mi usuc amarul cu muuultaaa bere la clubul festivalului. abia astept!

Anul ăsta fac 4 ani de FITS,  de ‘relaţie’ strânsă, impulsivă şi sufocantă pe alocuri. De multe ori uit prin ce aventuri m-a purtat Domnul FITS şi din câte încurcături descurcate am tot intrat şi ieşit, aşa că mă uit la noii voluntari care, la urma urmelor, numai ei ştiu ce caută în festival .. sau nu. Mă uit la ei, mai ales la tinerii studenţi cu principii sau fără, cu planuri măreţe de răsturnări de situaţie sau nu şi îmi aduc aminte de mine. Nu neapărat cu melancolie sau cu regret de senil, dar cu mirare şi înţelegere, pentru că au ales, indiferent de cine sau ce i-a  convins să se alăture unei familii atât de numeroase, familia FITS.

în fine. Anul acesta, spre deosebire de ceilalţi ani, ştiu ce mă aşteaptă înainte şi puţin după terminarea fest-ului. Deja mi-s angajată, am alt statut pe scara socială şi mă gândesc cu groază la nopţile pe care le voi petrece la clubul festivalului şi sentimentul că niciodată nu voi mai dansa şi striga în gura mare orice-mi trece prin cap în timp ce afară plouă torenţial şi încă vreo câţiva nebuni stau încinşi în horă în curtea teatrului, uzi până la piele.  Abia când voi fi realizat, din nou, că este adevărat, îmi voi fi dat seama că nu-mi mai rămâne decât să aştept să îmbătrânesc. Poate că şi nervii parcurşi în 8 ore de lucru contribuie substanţial la pesimismul de azi, a 3-a zi before FITS. Clubul festivalului e bestial, chiar dacă plouă, chiar dacă nu. Anul trecut, de exemplu, am băut whiskey cu cola de la ’nea Cristi Enache şi mi-a făcut şi cu ochiul .. la clubul festivalului

La 18 ani de FITS şi alţi încă 4 … sarcina mea va fi de a intra în contact cu oamenii care se îmbulzesc şi se amuză şi se miră sau tresar la orice reacţie provocată de un sunet, un gest, un ‚orice’ ajunge la urechile, văzul, atingerea lor. Voi sta printre ei la momentele artistice de stradă şi îi voi trage de limbă într-un mod simpatic despre cum şi ce le-a plăcut, dacă prinde bine toată agitaţia care îşi face culcuş pe străzi şi pieţe în timpul festivalului de teatru. Şi aşa sper .. să mă aud la Radioooo, vreau să m-aud la Radiooo, s-aud-o ţară-ntreagă cine-s eeeeuuu!! Mda îmi fac ceva griji în legătură cu asta, dar nu foarte multe, de fapt, e precipitarea dinainte de festival, toate întrebările care vin şi se izbesc de creierul tău, de retină, te fac să ai numai griji şi emoţii, care trec pe parcurs.  Tot pe zi ce trece, simţi cum festivalul îşi tot stinge câte un bec şi te gîndeşti cu altă groază la ultima zi de super festival pe sfîrşite şi te întrebi ce naiba naibii naibilor faci tu până anul viitor, când va avea loc o altă ediţie plină de emoţii şi întrebări. Abia acum, în timp ce scriu toate gîndurile astea, îmi dau seama că e ca la începutul anului şcolar: îl aştepţi pentru că îţi revezi colegii, ‚iubirile’, antipatiile; şi ştii încă de când ai păşit în curte că vei trece şi prin multe neaşteptate şi negândite nenorociri care nu vor face altceva decât să te plictisească sau să te sece de nervi. Eh! Parcă am dreptate. Cam aşa se întâmplă, an de an. Şi ştiu că iar o să mor de dor până la anu’!

Mâine avem întâlnire cu Ruxa, eu nu mi-am facut temele, le-am pasat Laurei, ea e mai perspicace, eu a trebuit să îmi fac nervi la lucru. Dar vin cu pozele promise foarte important, din start, e că vremea va fi frumoasă. De restul ne putem ocupa liniştiţi .. sau agitaţi. Pe mâine!

Write, for example, ‘The night is starry
and the blue stars shiver in the distance.’

The night wind revolves in the sky and sings.

Tonight I can write the saddest lines.
I loved her, and sometimes she loved me too.

Through nights like this one I held her in my arms
I kissed her again and again under the endless sky.

She loved me sometimes, and I loved her too.
How could one not have loved her great still eyes.

Tonight I can write the saddest lines.
To think that I do not have her. To feel that I have lost her.

To hear the immense night, still more immense without her.
And the verse falls to the soul like dew to the pasture.

What does it matter that my love could not keep her.
The night is starry and she is not with me.

This is all. In the distance someone is singing. In the distance.
My soul is not satisfied that it has lost her.

My sight searches for her as though to go to her.
My heart looks for her, and she is not with me.

The same night whitening the same trees.
We, of that time, are no longer the same.

I no longer love her, that’s certain, but how I loved her.
My voice tried to find the wind to touch her hearing.

Another’s. She will be another’s. Like my kisses before.
Her voide. Her bright body. Her inifinite eyes.

I no longer love her, that’s certain, but maybe I love her.
Love is so short, forgetting is so long.

Because through nights like this one I held her in my arms
my sould is not satisfied that it has lost her.

Though this be the last pain that she makes me suffer
and these the last verses that I write for her.

P.N.

suspină nourii a ninsoare,

ploaia printre nouri cade.

ploură ploiii a toamne

printre, ninsoare.

Pluteşte-o pânză albă-n mare

Ce caută în depărtări ?

Ce-o fi lăsat acasă oare ?

Se-apleacă-n vântul ce vuieşte

Catargu-mpins de-al mării joc,

Ea spre noroc nu năzuieşte

Dar nici nu fuge de noroc..

Albastre-s undele sub ea,

Cu aur soarele-o-ncunună

Dar ea, numai furtună vrea

Parc-ar fi linişte-n furtună

M.I.Lermontov

de parca am ştiut când am zis “da”!

ştii să cânţi la toate instrumentele, la toate prost şi lălăi aşa toată ziua, iar noaptea te mai opreşte berea rece din geam şi-atunci aţipesc şi eu … înainte să înceapă glasul tău să-mi legene timpanele a somn de moarte.

ţi-am dat timp, mi-ai supt viaţă, câtă vreme eu regurgitam secunde; iar pătratul ăsta aproape rotund dintr-un gri aproape brun e numai ce-a mai rămas din mine; tu eşti, în schimb, un cer perfect cu stele … ziua.

[pentru azi]

uneori, când mă gândesc la tine, îmi tremură buza de jos, vai şi ce mai tremură micuţa! iar uneori  aştept să apari, din senin, în faşa mea.atât. aştept, iar tu n-apari, trece ziua şi aştept să vii măcar noaptea.atât.

[pentru ieri]

]]> http://gfromgreen.wordpress.com/2010/03/09/cometa/feed/ 0 georgiana